Cum a ajuns președintele unui conglomerat sud-coreean de la Forumul Economic din Davos la închisoare

Cum a ajuns președintele unui conglomerat sud-coreean de la Forumul Economic din Davos la închisoare
Publicat: 09/02/2013, 21:49
Actualizat: 20/03/2019, 16:16

La sfârșitul lunii ianuarie, Chey Tae-won, președintele grupului SK, al treilea cel mai mare conglomerat din Coreea de Sud, își prezenta în cadrul Forumului Economic de la Davos, Elveția, viziunea cu privire la „întreprinderile sociale”, respectiv acele companii care au, în afară de rezultate financiare pozitive, un impact social asupra comunității. Câteva zile mai târziu, Tae-won a fost condamnat la patru ani de închisoare, fiind găsit vinovat de delapidare de fonduri în valoare de 45 de milioane de dolari, scrie The Wall Street Journal.

Instanța a hotărât să-i acorde președintelui SK pedeapsa maximă solicitată de procurori. Condamnarea reprezintă un nou semnal cu privire la înăsprirea sentințelor din sistemul judiciar, în special în ceea ce privește activitatea marilor corporații și a liderilor acestora, notează sursa. În august, președintele unui alt conglomerat cu afaceri în Coreea de Sud, Kim Seung-yuon, a fost la rândul său condamnat la patru ani de închisoare pentru delapidare de fonduri.

Chey, în vârstă de 52 de ani, a negat acuzațiile, însă a refuzat să depună mărturie la proces. Compania a decis să facă apel, a precizat un purtător de cuvânt al SK.

Chey a mai fost condamnat la trei ani de închisoare în 2003, când a fost găsit vinovat de o fraudă contabilă în valoare de un miliard de dolari, însă SK a contestat decizia, iar sentința a fost suspendată. În 2008, președintele Lee Myung-bak l-a grațiat.

SK controlează în prezent cel mai mare producător de energie din Coreea de Sud, liderul de pe piața telefoanelor mobile, precum și al doilea cel mai mare producător de chip-uri de memorie pentru computere.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”